Uneori suntem obișnuiți să ne gândim la ”periferiile umanității” ca la o realitate departe de noi… și în imaginația noastră deseori ele sunt tabloul mizeriei, a degradării… Le gândim și simțim neputința noastră sau părerea de rău, dar mai puternică este dorința de a ține departe de noi aceste imagini… Departe de mintea nostră, de existența nostră, dar mai ales departe de întrebările noastre ”de ce?”: de ce el și eu nu?

Alteori se întâmplă să ne impiedicăm pe drumul nostru de drumul celuilalt… Și atunci descoperim că poate exista o periferie în centrul orașului, la puțini metri distanță de noi sau chiar… lângă noi…. O periferie care nu corespunde imaginației noastre, dar care poate este cea mai dificilă de locuit: cea a abandonului, a refuzului, a uitării.

Așa 60 de copii și tineri (între 7 și 24 de ani) trăiesc într-un orfelinat din centrul orașului… Mulți abandonați la naștere, alții încredințați serviciilor sociale, departe de familiile lor.
Sunt vizibili ochilor tuturor, și totuși nu întâlnesc multe priviri… De Crăciun și de Paști mulți se lasă copleșiți de istoriile lor și apoi??? Și apoi… rămâne tăcerea și nesiguranța asemenea unei mici pietre în pantof care îi împiedică să pășească, să-și facă un proiect și să se gândescă că acel semn al refuzului nu este de neșters…

Pentru ei, ca pentru fiecare dintre noi, viața decurge zi după zi, cu cerințele sale, bucuriile sale, exigențele sale și de celălalt nu avem nevoie doar de sărbători… Ajutoarele care ajung din partea statului și/sau de la binefăcători sunt cu mult insuficiente pentru a acoperi cheltuielile, și așa, an după an se acumulează datorii (față de furinizorii de alimente și nu doar).
În momentul actual problema cea mai urgentă este încălzirea. Lipsesc lemnele (combustibilul utilizat pentru centrala de încălzire) și ar mai fi nevoie de 5500 de euro pentru a le asigura în timpul iernii puțină căldură umană.