Dragă îngeraș,

Eu mă numesc Marin. Am împlinit 11 ani anul acesta în ianuarie. De firea mea sunt un copil năzdrăvan, dar am o limită pe care nu o sar. Îmi place să cred și știu că sunt un copil bun, dar uneori cei din jurul meu, fără să știe povestea mea, mă judecă, mă supără, dau cu pietre în mine. Aici, în Centru, unde sunt, am o altă șansă, nu sunt judecat pentru felul în care gândesc, nu sunt judecat pentru culoarea pielii mele, sunt apreciat pentru ceea ce sunt, adică un copil.

M-am născut în Oradea. Părinții mei erau tot sprijinul și toată averea mea. I-am iubit și îi iubesc, chiar dacă viata ne-a despărțit. Mamei i-a fost tare greu cu noi, am dormit de multe ori pe stradă, am îndurat multă foamete, dar gândul că eram lângă ea îmi dădea curaj și nu îmi era teamă. Cu timpul am crescut. Mami era lângă noi cât putea ea, până la o vreme, când ne-a spus că pleacă la muncă în străinătate. Pe mine m-a luat cu ea. Am stat 3 ani pe străzile Londrei fără să am un program, fără să merg la școală. Mama s-a recăsătorit cu un bărbat pakistanez și m-a dus acasă la tata, unde m-am bucurat totuși că sunt cu frații mei. Dar problemele în România au început să apară. Tatăl meu biologic a abuzat, a profitat sexual de sora mea de 12 ani.

Ea nu a spus nimic o perioadă, dar când nu a mai putut răbda a fugit de acasă și a spus unei doamne. A fost greu pentru noi atunci.Tata a fost audiat, s-au făcut anchete multe. Ne-am dus de multe ori la protecție, la poliție, în multe locuri, să vadă dacă nu mințim, dar totul a fost adevărat. Acum el este la închisoare și are de făcut 9 ani de pușcărie.

Împreună cu sora mea am ajuns la Adăpostul de noapte. Mai aveam un frate mai mare care era la nașa lui de botez, Moni. Acolo vroiam și noi să ajungem, acasă la Moni, împreună cu sora mea, dar pentru ce a făcut tata se făceau anchete și nu puteam pleca de la adăpost. Am stat acolo 9 luni și Moni a depus actele pentru noi. A fost la tribunal și foarte greu ne-a luat. Nu ne plăcea acolo, la acel adăpost; nu aveam voie să ieșim afară sau să mergem la școală.

Aici, în această familie este bine, dar îmi doresc o bicicletă, ca primăvara și vara să mă plimb, și aș putea merge și la școală cu ea. Pâna la 9 ani nu mergeam la școală și tata m-a bagăt într-o școală de copii cu probleme mintale. La școală era totul ușor, dar nu îmi plăcea aici. Abia acum am recuperat și Moni a reușit să mă scoată din sistemul de școală special. Peste 6 zile voi merge la o școală normală, unde vor fi copii la fel ca mine. Nu știu ce înseamnă o școală normală, dar sunt pregătit și voi învăța.

Pe viitor îmi doresc să mă fac pompier , iar pentru aceasta voi învăța.