Dragă Îngeraș,

Mă numesc Alex, am împlinit 15 ani în iulie și sunt în clasa a VII-a la o școală renumită în Oradea. Eu mai am încă trei frați. Toți sunt în creșterea altor oameni. Doi dintre ei sunt în Oradea și unul în Belgia. Cu cei din Oradea Moni insistă să mă mai văd, să nu ne pierdem originile, spune mereu că, indiferent de situație, sunt frații mei. Mama e mereu plecată, schimbă locul de domiciliu, dar în sufletul meu și în mintea mea știu cu adevărat ce face. Nu o judec, dar mi-aș dori să învețe să trăiască adevărat și cinstit .

Copilăria mea a fost foarte grea, am fost singurul copil care a rămas lăngă mama. Pe mine nu m-a dat niciodată. Spunea că îi semăn. Astfel, am dormit pe străzi, pe la prieteni de-ai mamei. Câteodată mă culcam flămând, nespălat și neîngrijit. Asta era familia mea. Părinții mei s-au despărțit și aveam 2 opțiuni: puteam să stau pe stradă alături de mama fără să merg la școală, sau puteam să stau cu tata și cu concubina lui într-o casă.

O perioadă l-am ales pe tata, aveam un pat cald, un adăpost, dar mă bătea și lovea des, zi de zi și pentru orice. Îmi aduc aminte că o dată m-a bătut atăt de tare încât vecinii au anunțat poliția. M-a pus să mint în fața lor că am căzut și mi-am rupt mâna. Atunci am decis că e mai bine cu mama. Iarna, când era vreme geroasă, stăteam la adăpostul copiilor abandonați.

Am ajuns în această familie datorită lui Moni. M-a văzut într-o zi la o cunoștință de-a ei unde venea să ajute cu mâncare o mamă cu 2 copii. Eu stăteam acolo de câteva zile și mama mea a rugat-o să mă țină câteva zile. Era în preajma Crăciunului. Moni, la prima vedere, nu a fost de acord, mai avea acasă încă 2 copii care stăteau ilegal și se temea de Protecția Copilului. Mama a rugat-o din nou și ea s-a decis până la urmă să mă ia doar o săptămână până trece Crăciunul. Din clipa aceea nu mi-a mai dat drumul. Sunt de un an și jumătate aici și nu mai vreau să plec. S-a luptat pentru mine. A venit mama și tata să mă ia, dar nu m-a lăsat. Îmi spunea mereu ,, Anto, acum e timpul să decizi tu unde vrei să stai”.

Îmi place aici, simt că încep să am un viitor. Au fost clipe grele. Moni a încercat cu blândețe să le explice părinților mei că viata pe stradă nu este pentru copii, dar ei au continuat să o amenințe că tot mă vor lua. Mă întreba mereu ce îmi doresc și eu îmi doream un cămin, un loc de unde să mă întorc de la școală sau de altundeva. Moni a decis să apeleze la instanța judecătorească și să mă lase pe mine să decid atunci când judecătorul mă va întreba. În ziua când ne-am înfățișat la judecătorie, Moni mi-a spus :” Indiferent ce vei alege, îți voi fi alături. Știu că sunt părinții tăi, dar acum ai șansa să alegi pentru tine”. Și am ales pentru mine, am ales să am unde să mă întorc când vin de la școală, să aibă cine să mă întrebe cum am dormit, pur și simplu ,,cum am dormit”. Acum sunt în clasa a VII-a și am încheiat semestrul I cu media 8,93 la una dintre cele mai bune școli din Oradea. Nu vroiam să învăt, iar acum sunt al patrulea din clasă. Acum conștientizez că am o șansă, pot să ajung undeva și îmi doresc acest lucru.

Visul meu ,dragă Îngeraș, este să ajung un fotbalist renumit, dar și un arhitect. Pot să desenez și am talent la grafică, deși nu îmi dau seama de importanța acestui talent. Moni îmi spune că mă va ajuta să devin architect, că pot, dar trebuie să vreau cu adevărat și să-l rog pe Dumnezeu să mă susțină.

Familia în care sunt mă încurajează să țin legătura cu părinții mei. Mă văd doar cu mama, dar gândul mi-e mereu să mă întorc aici unde spun că sunt acasă.

Îți mulțumesc că m-ai ascultat ,dragă Îngeraș.